Rucsacul tău este cam gol!

Dar te ajutăm să te pregătești pentru
următoarea aventură!
Înapoi
Articole

Maria Dănilă, Alpinist & ITs: “Am urcat Everestul ca să îl admir, nu să îl cuceresc.”

19-06-2024

De la Omu la Optmiari

Pasiunea mea pentru alpinism a început să prindă rădăcini în 2006, când am urcat pentru prima dată pe Vârful Omu din Bucegi. Venisem la facultate în Bucuresti și începusem să merg pe munte în fiecare weekend, împreună cu un grup de prieteni. Atunci, visul de a urca pe Everest a început să prindă contur, deși părea foarte îndepărtat la momentul respectiv.

Pasiunea mea pentru munte nu a fost întotdeauna evidentă. În copilărie, nu am fost foarte interesată de sport, însă mereu mi-au plăcut călătoriile și aventura. Am început cu drumeții de vară, apoi am continuat și iarna, pănă când am ajuns să mă cațăr pe stâncă și să abordez munți înalți, prin 2013.

Un moment definitoriu pentru mine a fost când am decis să îmi urmez visul de a explora cele mai înalte vârfuri ale lumii. Cea mai memorabilă ascensiune a fost când am urcat pe Annapurna I, un munte din Himalaya cunoscut pentru dificultatea și pericolele sale. A fost cea mai memorabilă nu doar pentru că a fost primul optmiar, dar și pentru că am văzut cele mai frumoase apusuri și răsărituri. În plus, am ajuns să fiu prima femeie din România care a urcat pe acest vârf. Am învățat să îmi gestionez resursele, să rămân calmă în situații critice și să îmi ascult instinctele.

Când visele devin realitate

După Annapurna I, următorul meu obiectiv a fost Everestul. După 18 ani de visuri și pregătiri, am reușit să ajung pe cel mai înalt vârf din lume. Ascensiunea nu a fost lipsită de provocări – altitudinea, frigul și ninsoarea continuă din ziua vârfului au fost doar câteva dintre obstacolele întâlnite. Cu toate acestea, deși secată de energie, perseverența și determinarea m-au ajutat să ajung pe vârf în jurul orei 10 dimineața.

Ceea ce am învățat din aceste expediții este că determinarea și pasiunea te pot duce oriunde. Fiecare ascensiune a fost o lecție de viață, care m-a învățat să prețuiesc fiecare moment și să nu renunț niciodată la visurile mele, oricât de îndepărtate ar părea. Pentru mine, contează mai mult să-mi trăiesc visul, decât să trăiesc o sută de ani temându-mă că voi muri.

Kit complet

Pregătirea fizică și mentală pentru astfel de expediții este esențială. În timpul antrenamentelor am învățat cât de important este să-ți asculți corpul și să-ți cunoști limitele. Am realizat că succesul nu vine doar din forța fizică, ci din reziliența mentală și capacitatea de a rămâne concentrată și motivată, chiar și în cele mai dificile momente. Acest lucru m-a ajutat și îl aplic în viața de zi cu zi indiferent de context.

De asemenea, sprijinul familiei mele și al prietenilor a jucat un rol crucial în parcursul meu. Tatăl meu, care a fost mereu o sursă de inspirație și suport, m-a învățat să iubesc natura și să respect muntele. De la el am moștenit pasiunea pentru adrenalină. El a fost modelul meu de om puternic, perseverent și muncitor. Atât familia, cât și prietenii, deși îngrijorați pentru mine, mi-au oferit mereu susținere și încredere de a continua.

În prezent lucrez în IT, decizie luată din motive evidente, acest lucru ajutându-mă să îmi susțin financiar pasiunea. Fiecare zi petrecută la birou mă face să apreciez mai mult momentele de libertate și aventură pe care le trăiesc pe munte.

SCARPA to the rescue

Nu fac față foarte bine frigului, așa că atunci când am văzut că au apărut bocancii Scarpa Phantom 8000 Thermic HD cu încălzire inclusă și trei trepte de căldură, am zis că asta e ceea ce așteptam. Nu am fost deloc dezamăgită, acumulatorii au ținut chiar la temperaturi scăzute, iar bocancii s-au dovedit comozi și căldurosi chiar și fără încălzire. Un mare plus a fost că am reușit de fiecare dată să-i încalț usor, chiar și în interiorul cortului.

În zare

Pe viitor îmi doresc să continui să explorez munții lumii, mi-aș dori să închei Seven Summits, iar pentru asta mai am de urcat trei vârfuri. Următorul pe lista mea este Mount Vinson, în Antarctica.

Sper să pot inspira și pe alții să-și urmeze visurile, indiferent de cât de greu pare drumul. Este foarte frumos să ai pentru ce să te trezești dimineața cu entuziasm și poftă de viață. Orice este posibil dacă ai curajul să visezi și determinarea să muncești.